
01 Aug Cum se instalează un aer condiționat?
Calitatea servicilor de instalație a aparatului de aer condiționat nu poate fi ignorată. De cele mai multe ori, nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă a acestuia se datorează instalării incorecte și lipsa profesionalismului echipei de instalatori.
Pentru ca aparatul de aer condiționat să fie montat în mod corespunzător, iată pașii principali care trebuie respectați:
- Alegerea poziționării aparatului
De obicei, se stabilește de comun acord între instalator și proprietar locuinței unde va fi amplasata optimă pentru unitatea interioară.
Pentru a alege camera și locul cel mai potrivit pentru montare, luați în calcul următorii factori:
- punctele cardinale – camera cu fereastra spre sud sau vest va fi cea mai călduroasă pe timpul verii;
- timpul petrecut în cameră – alegeți camera în care vă petreceți cel mai mult timp, astfel atmosfera camerea va fi mult mai plăcută;
- sensibilitateala aerul condiționat– evitați să instalați aparatul de aer condiționat în camera copiilor (vor răci mai des, vor deveni mai sensibili) sau în camera persoanelor mai în vârstă.
Cea mai bună soluție, dar și cea mai costisitoare este să instalați câte un aparat de aer condiționat în fiecare cameră în care simțiți nevoia.
- Poziția unității interne a aerului condiționat
Un alt factor important este poziția unității interioare a AC-ului relativ la situarea persoanelor în cameră. Nu se recomandă ca aerul rece generat de aparatul de aer condiționat să fie îndreptat direct spre fața persoanelor. Este de reținut că unitatea interioară are deflectoare reglabile manual sau automat care permit redirecționarea curentului de aer. O soluție este să direcționați din deflectoare curentul spre sursa de căldură (spre fereastra din care bate lumina, de exemplu).
Și poziția față de tavan trebuie luată în considerare. Admisia aerului din cameră se face prin partea superioară a unității interne, de aceea trebuie lăsată o distanță minimă față de tavan (în funcție de aparat, aceasta poate varia între un minim de 8-10 cm și 20-30 cm).
- Gaura pentru traseul frigorific
Poziția găurii față de unitatea internă trebuie să fie mai jos decât marginea inferioară a acesteia pentru a evita eventualele complicații.
Dacă doriți un aspect estetic al instalării aerului condiționat, introduceți țevile, cablul și tubul de dren într-un canal de cablu . Dacă acesta va fi mai lat decât mănunchiul, canalul de cablu va putea fi amplasat orizontal în prelungirea unității interne, iar panta va fi realizată prin poziționarea mănunchiului înclinat în interiorul canalului de cablu.
În cazul în care nu este posibilă asigurarea unei pante minime a tubului de condens, e bine să știți că se poate folosi o pompă de condens. Aceasta asigură evacuarea condensului din tavă din interiorul aparatului la o anumită înălțime și distanță maximă).
- Montajul unității externe
Unitatea externă se montează obligatori în exteriorul clădirii, pe perete, pe podea (trotuar, balcon deschis, etc) sau poate fi fixată de tavan cu ajutorul unor console adecvate. Indiferent de tipul consolelor, este recomandat ca montajul unității externe pe acestea să se facă pe amortizoare de vibrații (acestea nu se vor transmite astfel in perete).
În cazul montajului pe perete, trebuie luat în considerare daca peretele are sau nu încă termosistem. Dacă peretele nu este încă izolat, țineți cont că s-ar putea să-l izolați în viitor și nu va costa în plus să optați de la început pentru o pereche de console mai lungi cu 10 cm.
Nu trebuie să neglijăm faptul că orice echipă va trebui să respecte protecția muncii.
- Racordarea unității interne și externe
Este necesar ca în momentul în care vă alegeți echipa care vă va instala aerul condiționat, să vă asigurați că aceștia vă vor și vida instalația.
Aparatul nou vine din fabrica încărcat cu cantitatea necesară de freon. Din păcate, unii instalatori nu recurg la vidarea traseului frigorific (care mai cuprinde acum și unitatea internă și traseul de țevi propriu-zis). Chiar și în cazul unui traseu foarte scurt al țevilor, vidarea este obligatorie. Aparatul va funcționa dacă nu are loc vidarea, dar nu va funcționa în parametrii optimi, în acest caz și consumul de energie fiind mai mare.
Vidarea instalației va permite, totodată, și verificarea conexiunilor traseului frigorific, ceea ce vă va scuti de cheltuieli ulterioare cauzate de scurgerile de freon cauzate de un montaj necorespunzător.